sâmbătă, 16 decembrie 2006

Viaţa şi munca în Marea Britanie

Drepturile şi responsabilităţile cetăţenilor din Noile State Membre cu
începere de la 1 ianuarie 2007


Intrarea pe teritoriul Marii Britanii
La intrarea pe teritoriul Marii Britanii, e nevoie să prezint paşaportul sau cartea de identitate?
Da, la intrarea pe teritoriul Marii Britanii, veţi prezenta paşaportul sau cartea de identitate eliberată de autorităţile din ţara dv. Atunci când ajungeţi în port sau la aeroport, veţi trece prin intrarea separată purtând inscripţia EEA/EU (SEE – Spaţiul Economic European/UE – Uniunea Europeană), acolo unde există o astfel de inscripţie.
Am dreptul să locuiesc în Marea Britanie?
Ca cetăţean al EEA (Spaţiului Economic European) aveţi dreptul de liberă circulaţie, prin aceasta înţelegând dreptul de a vă deplasa în orice stat membru (cu condiţia să nu fiţi restricţionat printr-un ordin de deportare sau de expulzare emis pe numele dv.) şi dreptul de rezidenţă iniţială de 3 luni de la data sosirii. În cazul în care intenţionaţi să locuiţi într-unul din statele membre mai mult de 3 luni, trebuie să vă aflaţi în exerciţiul unui drept prevăzut în tratat sau trebuie să aveţi aprobarea statului membru de a locui acolo.
Am dreptul să primesc un Certificat de Înregistrare în Uniunea Europeană?
Persoanele care se află în exerciţiul unui drept prevăzut în tratat pot solicita un document de confirmare a acestui statut. În baza măsurilor tranzitorii în vigoare cu începere de la 1 ianuarie 2007, cea mai mare parte a cetăţenilor ţărilor din grupul A2 nu au drept de angajare potrivit prevederilor legislative ale UE.
După integrare, cetăţenii statelor din grupul A2 se bucură de următoarele drepturi prevăzute în tratat: • ca student
• ca persoană care desfăşoară o activitate independentă (persoană fizică autorizată)
• ca persoană care deţine suficiente resurse de întreţinere
În condiţiile de mai jos, un cetăţean al statelor din grupul A2 se poate bucura în mod nelimitat şi de drepturile prevăzute în tratat pentru personalul muncitor angajat în Marea Britanie:
• A împlinit 12 luni de angajare legală neîntreruptă în Marea Britanie
• La 1 ianuarie 2007, deţine permis de intrare şi rezidenţă pe teritoriul Marii Britanii, iar acest permis
nu este condiţionat de o restricţie de angajare.
Şi următoarele persoane pot solicita un certificat de înregistrare care să le asigure accesul nelimitat la piaţa muncii din Marea Britanie:
• Persoanele cu o înaltă calificare (mai multe informaţii referitoare la categoria persoanelor cu o înaltă calificare pot fi găsite în Notele Orientative pentru cetăţenii bulgari şi români, care însoţesc
formularele de cerere sau la adresa de website www.workingintheuk.gov.uk).
• Persoanele căsătorite cu un cetăţean al Marii Britanii sau cu persoană aflată în Marea Britanie.
• Membrii familiei unui cetăţean al EEA (cu excepţia cazurilor în care aceştia sunt cetăţeni ai
statelor din grupul A2), care îşi exercită în Marea Britanie drepturile prevăzute în tratat
În cazul în care nu sunteţi sigur de statutul dv., vă rugăm să luaţi legătura cu Immigration and Nationality Enquiry Bureau (Biroul de Informaţii pentru Imigrare şi Naţionalităţi.)
Tel: 0870 606 7766

În cazul în care aveţi vreo problemă, vă recomandăm să luaţi legătura cu sindicatul sau cu TUC’s "Know Your Rights Line" (Să ne cunoaştem drepturile) la 0870 600 4882. Puteţi afla mai multe informaţii în legătură cu aceste drepturi de la:www.tuc.org.uk
Learn Direct (Să învăţăm din mers)
Learn Direct este o organizaţie care poate asigura servicii de asistenţă gratuită în probleme legate de învăţarea limbii engleze în zona dv. Cursurile disponibile pot fi contra cost.
Helpline: 0800 100900
Website: www.learndirect.gov.uk
Angajarea cetăţenilor din statele grupului A2
Angajatorii pot obţine îndrumări suplimentare de la centrul de asistenţă telefonică pentru angajatori, la
0845 010 6677 sau la:
www.ind.homeoffice.gov.uk şi www.employingmigrantworkers.org.uk
15

2 comentarii:

Anonim spunea...

Imi pare bine sa descoper ca sunt romani care chiar si virtual incearca sa ajute compatrioti romani.

Anonim spunea...

Am invatat, si nu de azi- sa traiesc!
Si daca parerea mea conteaza, nu stiu daca sunt singura ...dar :

-NU SUNT MANDRA CA SUNT ROMAN!

Drepturile Romanilor nu sunt aparate!

Care este rezultatul petitiei de ridicare a restrictiilor pe piata muncii in UK ?
http://www.gopetition.com/petitions/end-restrictions-on-romanian-workers-in-the-uk/signatures-page9.html


Clara Dumitru